FLORISTS ONLY - Numărul 11

Avem timp

Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta şi în stânga,
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp să citim şi să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiţii şi boli,
să învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta murim.

(poezie de Octavian Paler din Scrisori imaginare)

Crăciunul se apropie. Casa este în straie de sărbătoare. Totul împrăşie lumină şi răspândeşte arome specifice acestei perioade. Tradiţionalul brad, speciala stea de Crăciun, lumînărelele şi decoraţiunile sclipitoare sunt simboluri întâlnite peste tot în lume. Există însă tradiţii legate de plantele specifice acestei sărbători. Vâscul, laurul, iedera, romzarinul... au toate legătură cu sfânta sărbătoare.

Vâscul (Viscum album) este important în mitologia norvegiană, unii crezând că aici îşi are originea obiceiul sărutului sub crenguţa de vâsc. Zeului luminii şi a purităţii, Baldur, este omorât cu o săgeată făcută din vâsc. Această moarte fusese anticipată de Frigg, zeiţa cerului, mama zeului, cea care ştia destinul tuturor, dar nu avea voie să-l dezvăluie nimănui. Ea a încercat să evite tragedia, cerând tuturor elementelor naturii să îl protejeze pe Baldur, mai puţin vâscului pe care îl considerase neînsemnat De asemenea, vâscul a fost folosit în ritualurile de fertilitate în Anglia, acestea fiind mai repede sursa sărutului sub vâsc decât în Scandinavia. În tradiţia românească, vîscul este considerat ca aducător de noroc. Acest obicei a fost moştenit de la daci.

Istoria laurului (Ilex aquifolium) este foarte veche, foarte multe superstiţii şi credinţe împodobind povestea lui. La romani, coroniţe de lauri erau oferite tinerelor căsătorite în semn de felicitare. Crengi prospete de laur erau trimise prietenilor, de aici venind obiceiul utilizării acestei plante în timpul sărbătorilor ca semn de bun venit.

Anticii europeni credeau că prin frunzele spinoase alungau spiritele rele din casă. Bizar este că acestă credinţă se regăseşte şi la anumiţi amerindieni din estul Americii de nord, care plantau lauri în apropierea locuinţelor. Ramuri de laur cu fructe, pictate pe obiecte sau brodate pe haine erau semn de noroc.

Iedera (Hedera helix) trebuie să se agaţe de ceva pentru a se sprijini pe măsură ce creşte. Acest lucru ne aminteşte că avem nevoie de Dumnezeu pentru sprijin în vieţile noastre.

Rozmarinul (Rosmarinus officinalis) era împrăştiat pe podea de crăciun. Atunci când oamenii călcau pe el, mirosul său picant se împrăştia în toată casa alungând spiritele rele. Legenda spune că Fecioara Maria a pus hăinuţele copilului său pe ramurile acestui arbust ce inexplicabil era înflorit atunci şi ele au căpătat o aromă minunată. Rozmarinul a rămas astfel planta făvorită a Mariei.

Trandafirul Crăciunului (Serissa foetida), cunoscut de asemenea şi ca trandafirul iernii, înfloreşte în timpul iernii în munţii din Europa Centrală, flori minuscule albe sau roz, îmbrăcând întreaga coroană. Este un arbust cu frunze semipersistente, ce emană un miros neplăcut cand sunt zdrobite. Este unul dintre cei mai comuni bonsai, mai ales în Japonia.

Şi o specie de spânz (Helleborus sp.) chiar dacă nu este rudă cu trandafirul poartă acelaşi nume de roza crăciunului sau trandafirul postului mare. Ea are o legendă interesantă. Un tânăr păstor numit Madelon a vrut să-i ducă un dar micului Isus. Auzind de darurile pe care le primise deja, Madelon a realizat că darul lui va fi prea modest. Era foarte sărac şi nu avea bani pentru un dar foarte scump. Aşa a decis să ofere doar un mic buchet de flori. A început să caute ori plantă dar pentru că era iarnă nu a gasit nimic. Disperat a început să plângă. Un înger l-a auzit iar în locul unde lacrimile păstorului au căzut au apărut aceste plante.

Valentine’s day
Este o bucurie să oferi (de obicei în cazul domnilor) şi să primeşti (în cazul nostru doamnelor şi domnişoarelor) flori. Ele spun cel mai bine „te iubesc” sau „îmi pare rău” şi răsplata este pe măsură: un sărut ... şi poate mai mult. Hai să fim îndrăzneţe şi anul acesta să oferim noi o plantă cadou de sărbătoarea dragostei. Iată câteva plante la ghivece care pot spune pentru tine „te iubesc”, acum în prag de Valentine’s day.

Solanum caspsicastrum – mărul dragostei
Deşi acum nu este înflorită, este însă plină de fructe: mici şi roşii, sunt mesagerul cel mai bun. Ai grijă! deşi sunt frumoase ca mărul din povestea Albei ca zăpada, sunt la fel de toxice. Nu le gusta pentru că în mod sigur nu mai există pitici care să vină să vă salveze. Plantei îi place să se răsfeţe la soare, dar cu toate acestea nu-i place căldura în exces. Apa se administrează la 3-4 zile şi este indicată o pulverizare a frunzelor atunci când este foarte cald. Nu este o plantă pretenţioasă la compoziţia substratului, unul obişnuit de la florărie este suficient. Dacă planta ta este mai bătrână, şi vrei să ramifice va trebui să o tunzi, şi asta o vei face de obicei primăvara, sau o vei ciupi (îi vei îndepărta câţiva cm din vârf), dacă este o plantă tânără. Tot acum poţi şi să o înmulţeşte prin butaşi sau seminţe. Aerul uscat, excesul de apă în sol dar şi lumina insuficientă sunt factorii care duc la căderea florilor, frunzelor şi a fructelor.

Ceropegia woodii – lanţul inimilor
Nu este la fel de cunoscută ca trandafirii, dar din cauza numelui şi chiar a formei frunzelor o poţi folosi cu succes pentru a-ţi declara dragostea. Este o plantă care iubeşte lumina, dar doar dacă o „primeşte” dimineaţa, motiv pentru care sunt ideale ferestrele cu expoziţie estică. Lumina insuficientă duce la alungirea porţiunilor dintre frunze şi chiar la decolorarea acestora. Îi place să stea la căldură tot timpul anului, iar apa să fie cu moderaţie din primăvară până toamna. Iarna este aproape abstinentă (trebuie udată la intervale mari, de 10-12 zile, şi atunci cu cantităţi mici). Dacă este udată cu generozitate rezultatul va fi înmuierea lăstarilor şi a frunzelor. Nu este pretenţioasă la compoziţia substratului, dar nu-i place ca acesta fie totuşi unul lutos. Pe tulpina apar mici tuberculi din care vor porni noile plante. Primăvara vei face butaşi care să aibă o bucată de tulpină cu un tubercul la bază. Tunderea lăstarilor şi îndepărtarea celor uscaţi se face de câte ori este nevoie.

Plumbago auriculata – floarea dragostei
Este o plantă mai pretenţioasă, cu florile de culoare bleu deschis ca cerul vara, şi dacă-l ştii mai neglijent cu plantele sau că-i prăpăstios („aoleu, ce-o însemna dacă a murit planta” sau „vai iubito nu mă părăsi pentru că am omorât floarea”) mai gândeşte-te înaine de a-i face cadou un ghiveci cu floarea dragostei. Este puţin mai fiţoasă: vrea lumină, dar vara să fie cu măsură: trebuie filtrată pentru că altfel o va arde, apa o vrea după reguli bine stabilite: să o primească la 2-3 zile vara şi la 10-12 zile iarna, de parcă ar fi un medicament care trebuie „înghiţit” riguros. Substratul trebuie să fie unul bogat în elemente nutritive şi să fie administrat (adică să o transplantezi) doar primăvara. Iarna se va conserva: vrea să stea la ... rece (10gC). Este important să-i respecte această dorinţă; este condiţia pusă de plantă pentru ca să înflorească şi anul viitor. Dacă temperatura depăşeşte 14-16gC trebuie să-i pulverizezi frunzele cu apă (vara) sau iarna să o aşezi pe nişte pietriş umed (nu-i place apă pe frunze iarna, când este frig).

În rest, vă urez un „Valentine’s day” fericit.